MiruBiru

Acum cateva zile am vorbit cu una dintre matusile mele despre amintiri, printre care ea a mentionat despre o scrisoare anonima pe care a primit-o si pe care o pastreaza si astazi. Continutul ei mi s-a parut ca merita o stergere a prafului acumulat de anii amintirilor.                                      Incertitudine                                          (Ochii tai)         "  In jungla ochilor tai            Maimute de dor ma cheama     .......Ma apropii.... prea tarziu:            Simt scrasnetul sec al caninilor muscand hulpav.            Ranit de moarte ma refugiez in tine.            Te caut in intuneric, departe de

Nimic nu se compară cu ceea ce trezeşti în mine, Parfumul tău pătrunzător nu mă lasă sa uit, Cât de liniştită şi agitată poţi fi în acelaşi timp. Puterea ta de dezlănţuire e incomensurabilă. Eşti o Stăpână. Munţii aceştia pe care eu îi iubesc ţi se supun într-o suavă armonie. Atunci când îi străbat mă încarc cu toată energia care mi se permite să o adun... Emoţiile se dezlănţuie şi ele treptat.

Ala bala portocala , Nimic cât de mic,nu ai rostit sau povestit, Împreună formăm o funingine de nori , Împreună marea o infruntăm. Acolo unde nu-i destul, ca tu să înţelegi, Vine un mic pian să ne aducă aminte de noi, De trupurile noastre ,de mângâieri şi de săruturi , de îmbrăţisări. Infinite vise,infinite nerăbdări ce te macină fără să poţi spune: "Te vreau în continuare aşa cum eşti tu."